Prezentare
Asezarea geografica:
Comuna Oarţa de Jos este situată în partea de sud-vest a judeţului Maramureş, pe Valea Orțiței, în partea de sud-est a Munţilor Făget sau Codru, la o distanţă de 54 km de Municipiul Baia Mare şi 20 km de oraşul Cehu Silvaniei. Este mărginită de comuna Băseşti la nord, comuna Bicaz la vest, comuna Hodod la nord-vest iar la est şi sud de oraşul Cehu Silvaniei
Oarţa de jos face parte din zona Codru, o zonă care se întinde pe teritoriul judeţelor Satu Mare şi Maramureş, de o parte şi de alta a Munţilor Codru a căror altitudine maximă este de 669 m fiind o ramură a Munţilor Meseş
Relieful este specific zonei de deal cu o altitudine de 260-280 m.
Prima atestare a localităţii Oarţa de Jos datează din anul 1391 însă aceste locuri au fost locuite din cele mai vechi timpuri. Descoperirile arheologice de pe teritoriul comunei scoţând la lumină obiecte datând din neolitic cu o vechime de peste 6 milenii
Pe teritoriul situat între localităţile Oarţa de Sus şi Ştremt în locul numit „Ghiile Botii”, se află un complex arheologic de cult din epoca bronzului, în locul numit Ogrăzi s-au găsit un tezaur monetar imperial roman alcătuit din 303 dinari din argint, emişi pe timpul împăraţilor Vitellius, Vespasian, Domiţian, Traian, Hadrian şi Antonius Pius, al şaselea tezaur ca importanţă descoperit în nord-vestul Transilvaniei
La Oarţa de Jos s-au făcut săpături arheologice în două locuri şi anume:Valceaua Rusului şi Alac. În atenţia arheologilor se află şi un al treilea loc numit Troian
Cercetările au început în anii 1971 în scopul informării şi apoi au continuat în anii 1977-1979. S-a scos la lumină un foarte bogat material arheologic grupat în două straturi. Primul dintre ele care se încadrează în cultura Suciu de Sus a cuprins locuinţe de suprafaţă, fragmente ceramice, două ace de bronz, discuri perforate, obiecte din silex. Cel de-al doilea strat care se încadrează în cultura Wietemberg a cuprins un inventar mai sărac în comparaţie cu primul, acesta constând exclusiv din ceramică şi se afă în apropierea unei locuinţe.
Un lucru important care demonstrează continuitatea vieţii în aceste locuri este descoperirea unor fragmente ceramice din secolele IV-VI, respectiv din VIII-IX d. Hr.
Activitati specifice zonei:
Agricultură
Creşterea animalelor
Activitati economice principale:
Prelucrarea lemnului
Obiective turistice:
Mănăstirea cu hramul „Sfânta Maria Magdalena” Oarţa de Sus
Muzeul Satului Oarţa de Sus
Biserica din lemn Ortiţa construită în 1828
Siturile arheologice Oarţa de Sus
Expoziţie etnografică Oarţa de Sus
Evenimente locale:
În fiecare an în prima duminică după Sfintele Sărbători de Paşte se sărbătoreşte hramul bisericii ortodoxe Oarţa de Sus „Sfântul Apostol Toma”
Facilitati oferite investitorilor:
Cultivarea terenului agricol
Prelucrarea lemnului
Creşterea animalelor
Confecţionat uşi şi geamuri PVC (termopan)
Proiecte de investitii:
Reparaţii şi modernizări de drumuri
Alimentare cu apă potabilă şi gaz metan
Canalizare
Reabilitare iluminat public
Agroturism
Centru local de informare turistică Oarţa de Jos